Theodor Stolojan, votat in unanimitate candidat al PD-L la functia de prim-ministru
Theodor Stolojan, votat in unanimitate candidat al PD-L la functia de prim-ministru
(12 septembrie 2008)
Astazi, la Sala Palatului, 5.000 de delegati ai Partidului Democrat Liberal prezenti la Conferinta Nationala Anuala au validat candidatura lui Theodor Stolojan la functia de premier.
Presedintele PD-L, Emil Boc a spus, de la tribuna reuniunii: "Theodor Stolojan, candidatul partidului pentru functia de premier, este cea mai buna resursa pe care PD-L o are astazi", cerand democrat-liberalilor sa faca un efort în aceasta toamna pentru caştigarea alegerilor si "pentru a arata ca Partidul Democrat Liberal gandeste altfel decat guvernantii, dar la fel ca majoritatea romanilor, care doresc o schimbare de regim".
Theodor Stolojan a multumit celor prezenti pentru votul de incredere acordat, subliniind faptul ca primul mesaj pe care doreste sa-l transmita Partidului Democrat Liberal este "Vom conduce partidul la victorie!".
"Mesajul Partidului Democrat Liberal către cetateni trebuie sa fie unul limpede: pe 30 noiembrie, votaţi pentru o nouă guvernare, pentru o bună guvernare! Pe 30 noiembrie, votaţi Partidul Democrat Liberal!". Theodor Stolojan a precizat ca parteneriatul dintre presedintele statului si guvernul propus de Partidul Democrat Liberal va reprezenta "chezasia ca Romania va obtine un standard de viata european".
Biroul de presa al PD-L
Transcriptul Conferintei Nationale Anuale a PD-L - 12 septembrie 2008
Emil Boc: Dragi colegi, doamnelor si domnilor, bine ati venit la Conferinta Nationala Anuala a celui mai puternic partid politic din Romania, Partidul Democrat Liberal! Orice raport politic reprezinta un moment de bilant si un moment de perspectiva cu privire la ce trebuie sa faca partidul nostru. In esenta, in Raportul politic ma voi referi la trei evenimente majore din ultimul an si care cuprind urmatoarele: alegerile pentru Parlamentul European, unificarea PD-PLD si alegerile locale din vara acestui an.
Cu privire la primul punct, alegerile pentru Parlamentul European din toamna anului trecut au fost castigate de catre PD si PLD si a fost prima atestare, prin votul romanilor, a fortei castigatoare a celor doua formatiuni politice care au fosrmat ulterior Partidul Democrat Liberal.
Doi: unificarea PD cu PLD. O spun cu toata responsabilitatea si sinceritatea in acest moment, unificarea PD cu PLD a fost si este un succes politic. Va multumesc tuturor pentru faptul ca ati facut posibil acest lucru!
Este foarte important si din perspectiva bataliei politice care urmeaza ca aceasta unitate politica, astazi regasita in Partidul Democrat Liberal, sa fie in continuare mentinuta. Stim ca unitatea unui partid nu se decreteaza prin decizia presedintelui, nici macar nu se impune printr-o decizie a Biroului Permanent National. Unitatea unui partid este o stare de spirit, o dorinta de a fi impreuna, o dorinta de a merge intr-o batalie politica cu un singur scop: de a avea adversar in afara noastra si de a castiga batalia in care intram. Acesta este Partidul Democrat Liberal, patid capabil sa invinga toti adversarii de pe scena politica romaneasca.
Aceasta noua constructie politica ne-a permis, pe de o parte, sa consolidam vechi fiefuri democrate, iar pe de alta parte sa recastigam din mana PSD-ului zone si fiefuri politice ce pareau candva imposibil de castigat - si ma refer aici la Suceava, la Botosani, la Dambovita, la Mehedinti si exemplele ar putea continua.
Trei: alegerile locale din vara acestui an. Am castigat alegerile locale din vara acestui an, am obtinut cel mai bun scor din 1990 incoace si care sunt argumentele pentru asemenea rezultate:
1. Am invins PSD-ul la votul politic pentru Consiliul Judetean si Consiliul General al Municipiului Bucuresti. PD-L - 28,9%, PSD - 28%.
2. Ne-am dublat scorul politic de la locale din 2004 obtinand acum, in anul 2008, singuri, mai mult decat Alianta PNL-PD din anul 2004.
3. Am castigat 15 municipii-resedinta de judet si sectorul 3 Bucuresti. Din cei 16 primari de municipiu-resedita de judet si sectorul 3, atentie, 14 au castigat din primul tur cu procente intre 60 si 80%. Primari precum Mircea Hava la Alba Iulia, Gheorghe Falca la Arad, Catalin Flutur la Botosani, Gheorghe Scripcaru la Brasov, Gabriel Boriga la Targoviste, Antonie Solomon la Craiova, Dorin Florea la Targu-Mures, Gheorghe Stefan la Piatra-Neamt, Darius Valcov la Slatina, Ion Lungu la Suceava, Constantin Hogea la Tulcea, Mircea Gutau la Ramnicu Valcea, Liviu Negoita la Sectorul 3, Emil Boc la Cluj-Napoca.
Aceste victorii demonstreaza, inca o data, statutul nostru de partid al primarilor. Sa nu uitati performanta extraodinara din turul II, cand tanarul Andrei Volosevici la Ploiesti sau Constantin Gherghe la Drobeta Turnu Severin au obtinut reultate importante pentru PD-L-isti. Am castigat, de asemenea, 14 presedintii de Consilii Judetene, cu zece mai mult decat in 2004. Ion Dumitrel la Alba, Nicolae Iotcu la Arad, Liviu Rusu la Bistrita-Nasaud, Mihai Tibuleac la Botosani, Sorin Frunzaverde la Caras-Severin, Alin Tise la Cluj, Aurelian Popescu la Dambovita, Cristache Radulescu la Ilfov, Mircea Man la Maramures, Marius Balu la Mehedinti, Vasile Pruteanu la Neamt, Gheorghe Flutur la Suceava, Constantin Ostaficiuc la Timis si Victor Tarhon la Tulcea, iata ce inseamna votul uninominal pentru Partidul Democrat Liberal, adica acel partid care intotdeauna acastigat atunci cand a fost intr-o confruntare directa cu alegatorii, adica prin vot uninominal. De aceea, fara echivoc, partidul nostru este, ramane si va fi un sustinator al votului uninominal pentru ca suntem produsul votului uninominal.
In al patrulea rand, ne-am dublat numarul de primari, viceprimari, consilieri judeteni si locali si vicepresedinti de consilii judetene, in comparatie cu anul 2004. Astfel, la primari - de la 380 in 2004 la 909 in 2008, la viceprimari - de la 351 in 2004 la 766 in 2008, la consilieri locali - de la 5.982 in 2004 la 11.129 in 2008, la consilieri judeteni - de la 229 la 458 in 2008, la vicepresedinti de consilii judetene - de la 8 la 15. Mai mult decat atat, in mod special vreau sa felicit in calitate de presedinte al partidului noua organizatii judetene ale Partidului Democrat Liberal pentru faptul ca au reusit sa castige atat presedentia consiliului judetean cat si primaria municipiului-resedinta de judet: Alba, Arad, Botosani, Cluj, Dambovita, Mehedinti, Neamt, Tulcea si Suceava. De asemenea, felicitam si Organizatiile Judetene din Bistrita, Caras-Severin, Timis, Maramures, Ilfov, care au reusit sa castige functia de presedinte al Consiliului Judetean.
Ce ne spun aceste cifre? In primul rand, am confirmat statutul de partid al primarilor, statut de partid al administratiei locale. In acest context multumesc tuturor alesilor locali ai Partidului Democrat Liberal, tuturor celor 13.291 de alesi locali, pentru efortul care l-au depus la aceste alegeri locale, pentru onestitatea, seriozitatea si credibilitatea de care au dat dovada in fata cetatenilor nostri. Va multumesc si merita aplauzele noastre! Stim ca a fost o batalie dura, de aceea colegii nostri merita, cei peste 13.000 de alesi locali care vor constitui si viitoarele campanii electorale aprecierile Partidului Democrat Liberal pentru ca ei au fost, sunt si raman principalii vectori de imagine ai Partidului Democrat Liberal.
In al doilea rand, aceste rezultate ne arata faptul ca administratiile locale ale PD-L au facut ceea ce trebuie pentru cetatean.
In al treilea rand, si poate cel mai important, aceste rezultate de la locale ne deschid drumul spre castigarea alegerilor parlamentare si formarea viitorului Guvern al Romaniei.
Dragi colegi, acum am ajuns la timpul prezent: obiectivul nostru il reprezinta castigarea alegerilor parlamentare, formarea Guvernului si infrangerea aliantei PNL-PSD, care guverneaza astazi Romania. Alianta PNL- PSD s-a nascut in 2007 prin tradarea Aliantei Dreptate si Adevar de catre Calin Popescu Tariceanu si trocul acestuia cu Ion Iliescu, Adrian Nastase si Mircea Geoana. Cati dintre dumneavoastra isi puteau imagina, in 2004, ca in 2007 Calin Popescu Tariceanu va sta la masa guvernarii alaturi de Iliescu si Nastase?! Cati dintre dumneavoastra puteau crede in 2004 ca cel pe care Traian Basescu l-a scos in lume, l-a prezentat si dupa aceea l-a facut prim-ministru, adica Calin popescu Tariceanu, peste scurt timp il va trada si va orchestra chiar demiterea din functie a lui Traian Basescu?! Calin Popescu Tariceanu a ajuns prim-ministru prin sprijinul direct al lui Traian Basescu, prin munca dumneavoastra incredibila "din casa in casa" din anul 2004! Cati dintre dumneavoastra au facut campanie electorala in 2004 pentru Calin Popescu Tariceanu ca dupa aceea sa ne intoarca spatele si sa ne ofere cel mai drastic exemplu de tradare? Am primit rasplata, pentru sprijinul pe care i l-am acordat, pentru munca dumneavoastra din campania 2004, in 2007, eliminarea PD-L-ului de la guvernare si propunerea de suspendare din functie a presedintelui Romaniei. Aceste lucruri PD-L-istii nu le vor uita niciodata! Am fost tradati, iar cei care au tradat trebuie sa plateasca din punct de vedere politic!
Coalitia celor 322, condusa de Tariceanu, Iliescu, Geoana, a primit o lovitura de maciuca din partea poporului, in sensul ca 75% dintre romani le-au intors spatele si le-au spus ca nu au dreptate. In loc, insa, ca cei 322 sa plece acasa rusinati, au ramas sa ne sfideze cu nesimtirea lor. Ce s-a intamplat de fapt dupa eliminarea Partidului Democrat Liberal de la guvernare? S-a instalat alianta PNL-PSD. Ce a reusit sa faca aceasta alianta PNL-PSD? A instalat repede domnia banului, arogantei, nesimtirii si sfidarii interesului public. Aceasta este esenta guvernarii PNL-PSD! Ce inseamna acest lucru in plan concret? In primul rand, au compromis lupta anticoruptie si au transformat Parlamentul intr-o institutie de aparare a persoanelor certate cu legea penala.
Exemple: 1. Boicotarea la nesfarsit si stoparea accesului la Justitie pentru ca ea sa-si spuna cuvantul in cazul unor demnitari precum Adrian Nastase.
2.Incercarile de modificare a legilor astfel incat procurorii sa nu mai fie desemnati potrivit Constitutiei, ci sa fie desemnati potrivit intereselor politice ale PNL-ului si PSD-ului, cu unicul scop ca Justitia sa nu ajunga la ei.
3. De asemenea, atacul direct asupra DNA, ANI si Parchet din partea PNL-ului si PSD-ului, demonstreaza ca acestor oameni le este frica sa stea in fata Justitiei, asa cum sta orice cetatean al Romaniei.
Desi Raportul de tara al Uniunii Europene mentiona foarte clar si explicit ca singurele institutii care si-au facut datoria in Romania in lupta anticoruptie sunt Parchetul si DNA, ne trezim ca acest ministru al Justitiei pe nume Predoiu, care a uitat ca in primul rand trebuie sa satisfaca interesul national si nu interesele de grup ale lui Tariceanu si Patriciu, isi permite sa propuna modificarea structurii institutionale a DNA, ca doar se va putea odata si odata ca Justitia sa nu ajunga nici la PNL, nici la PSD. Rusine, domnule Predoiu pentru modul in care va compurtati in raport cu o institutie fundamentala a statului de drept.
De asemenea, au compromis procesul de modernizare din administratie publica, educatie, sanatate, agricultura. Ati mai auzit vorbindu-se despre descentralizare dupa ce Vasile Blaga nu a mai fost ministru al Administratiilor si Internelor? Nu ati mai auzit, pentru ca nu doresc si nu stiu sa faca acest lucru, adica sa aduca administratia mai aproape de cetatean. In sanatate si in educatie este un haos fara precedent, s-au alocat cele mai importante resurse financiare de dupa 1989, rezultatele insa sunt dezastruoase. De ce? Pentru ca in primul rand, la sanatate banii s-au dus la firmele de medicamente ale clientelei PNL, motiv pentru care astazi in Romania, la medicamente, avem preturi de doua sau de trei ori mai mari decat in Uniunea Europeana, iar in partea care tine de alocarea banilor publici pentru educatie in primul rand s-au dus si se duce pentru a satisface clientela politica a PNL-ului iar exemplul de la Iasi, cu alocarea de microbuze scolare in special pentru cei din PNL, in colegiile lor uninominale, demonstreaza sfidarea pe care acesti oameni o au fata de banul public, fata de romani si fata de interesul general.
5. De asemenea, au pus pe butuci sistemul de termoficare din aceasta tara, astfel ca in aceasta iarna sute de mii de romani nu-si vor putea achita factura la intretinere si multi dintre ei vor ajunge in strada. De ce? Pentru ca in loc sa dea bani pentru a putea ajuta romanii la factura de intretinere, au dat bani clientelar la administratiile locale ale PNL si PSD, pentru a folosi acesti bani ca mita electorala si un castig in campania care urmeaza. Degeaba au fost marite pensiile - lucru bun si necesar - daca preturile si factura la intretinere au luat-o razna! Cu o mana au dat si cu doua au luat din buzunarul pensionarilor, Guvernul pe care astazi il conduce Calin Popescu Tariceanu. De aceea aceasta guvernare trebuie sa inceteze!
Fac tot ce le sta in putinta astazi sa compromita votul uninominal. Au un plan in doi timpi sa omoare votul uninominal! Pe de o parte, au adoptat o hotarare de guvern vadit ilegala, pentru a da temei Partidului Romania Mare sa atace aceasta hotarare in Justitie si sa blocheze votul uninominal. Veti vedea si va previn ca in Justitie va fi o decizie in perioada urmatoare cu privire la modul in care Guvernul a realizat aceasta hotarare de impartire a colegiilor uninominale. In mod deliberat au pus acolo incalcari ale legii, pentru a da temei PRM sa aiba cu ce ataca in Justitie si veti vedea ce se va intampla cu acest demers si trebuie sa fim pregatiti sa spunem ca acesti oameni nu au crezut niciodata in votul uninominal, iar subsidiar, daca acest plan le va reusi, au initiat in complicitate cu PRM-ul un proiect de lege de amanare a votului uninominal si veti vedea de cine va fi sustinut acest proiect de lege in Parlamentul Romaniei.
Va asigur, cu toata responsabilitatea, acel proiect de lege nu va fi sustinut niciodata de Partidul Democrat Liberal. Drumul spre votului uninominal este ireversibil din punctul nostru de vedere!
Astazi suntem intr-un moment de cotitura pentru ceea ce inseamna viata romanului de zi cu zi. Romania se schimba, romanii se schimba, tot mai multi romani reusesc sa ajunga in Uniunea Europeana, fie sa munceasca si dupa aceea sa se intoarca acasa, chiar daca numai in concedii, sau sa-si vada familia, cei mai multi dintre ei. Multi pleaca si se intorc intr-un termen rezonabil, deci vad ce se intampla in afara granitelor Romaniei si tot mai multi romani vad acest lucru si au mari asteptari, ca in tara noastra sa se intample ce se intampla in Uniunea Europeana, sa aiba un trai decent, un respect fata de viata pe care o au, sa fie priviti de catre autoritati cu responsabilitate si sa fie tratati cu decenta. Ce au, in fapt, romanii, in momentul de fata sub guvernarea PNL-PSD, orchestrata de Calin Popescu Tariceanu? Au un regim in care domneste banul, aroganta, nesimtirea si smecherii. Acesta este regimul pe care il patroneaza cei care guverneaza astazi Romania. Romanul nu se mai simte acasa in tara lui pentru ca atunci cand merge sa aiba acces la un serviciu public trebuie sa dea spaga, atunci cand merge intr-un spital gaseste conditii de secol XIX, atunci cand merge la justitie observa ca daca nu are bani este un nimeni, atunci cand merge intr-o relatie cu o autoritatea publica este tratat cu dispret. Mai mult decat atat, nu are siguranta nici pe strada, nici la el acasa. Exista acest pericol care paste societatea romaneasca, este vorba despre formarea capitalismului dupa 19 ani de existenta in Romania si este marele pericol de derapaj ca oamenii cu bani, oamenii cu influenta sa decida tot ce misca in aceasta tara, iar cetateanul sa fie o victima a sistemului in legatura cu care nu poate face nimic. Astazi, daca nu ai bani si putere si nu esti smecher nu existi pentru autoritatile statului. Cetateanul roman a ajuns sa fie umilit in propria lui tara de aroganta, nesimtire si nerespectarea legii si a legalitatii. Sintagma constitutionala "nimeni nu este mai presus de lege" a ajuns un pres pe care il calca in picioare actualii guvernanti si oamenii cu bani. Romanii asteapta nu o alternativa clasica la actuala guvernare, nu schimbarea lui Tariceanu cu Geoana sau Geoana cu Tariceanu, ci o ruptura totala fata de practicile actualului sistem de guvernare din Romania si de modul in care este privit omul de rand.
Romanii asteapta schimbari rapide si profunde, atat la nivel cantitativ cat si la nivel calitativ! Romanii asteapta sa gandim altfel! Romanii asteapta un alt mod de a conduce aceasta tara, romanii asteapta o viata decenta prin locuri de munca bine platite si pensii decente! Romanii asteapta sa se promoveze egalitatea de sanse si promovarea meritocratiei!
Destul cu sistemul de pile si relatii in sistemul romanesc! Omul doreste sa aiba sanse egale pentru toata lumea indiferent de banii sau pozitia pe care o are! Egalitate si tratament egal in fata legii! Destul cu practicile in care in fata Justitiei numai daca ai bani poti avea un cuvant de spus, destul cu practicile in care numai daca ai bani esti luat in seama la medic, la scoala, pe strada sau in fata unui ghiseu! Destul cu aceste practici care ne umilesc in fiecare zi! Aceste metehne trebuie sa dispara definitiv din viata romanului, daca vrem cu adevarat sa avem o viata europeana in Romania.
Avem nevoie de servicii publice de calitate si responsabile in fata cetateanului, avem nevoie sa sustinem mediul de afaceri prin politici corecte, egale pentru toti si de consacrarea principiului ca "nimeni nu este mai presus de lege". Oamenii de afaceri nu ne cer privilegii, ne cer tratament egal si transparenta totala. Destul cu practicile actuale, prin care acest Guvern a reusit sa compromita atat increderea oamenilor de afaceri cat si a cetatenilor in functionarea statului de drept. Este drept, ne cer oamenii sa aiba parte de o viata normala, sa aiba acces la o locuinta, ca tinerii sa isi poata gasi un destin aici, in Romania, dar asta nu o poti face daca nu le dai un loc de munca bine platit si accesul la o pensie si un nivel calitativ al vietii. Asta asteapta romanii, sa vada ca ceea ce au vazut in Uniunea Europeana este posibil si la ei acasa! Pentu aceasta este nevoie de cineva la conducerea acestei tari care sa gandeasca altfel. Cei care gandesc altfel sunt cei din Partidul Democrat Liberal!
Gandim altfel pentru ca am demonstrat in cel putin doua ipostaze: am demonstrat-o cand am fost la guvernare prin ministrii nostri, prin Vasile Blaga, prin Monica Macovei, prin Sulfina Barbu, prin Anca Boagiu, prin Radu Berceanu... Au demonstrat ca au lucrat in interesul national si au dus Romania in Uniunea Europeana! Am gandit altfel si am dus Romania acolo unde trebuie atunci cand nimeni nu se mai astepta. Am demonstrat ca noi gandim altfel si in relatiile cu cetatenii din administratiile locale. Faptul ca peste 15 primari au fost alesi din primul tur, cu procente de peste 60%, demonstreaza ca noi gandim altfel in relatia cu cetateanul si de aceea am fost apreciati. Acest mod de guvernare trebuie extins insa la nivel national de catre Partidul Democrat Liberal. Stim si putem sa facem acest lucru!
Dragi colegi, acest nou mod de a gandi pe care il asteapta romanii, aceasta schimbare, ruptura radicala in modul de a guverna Romania il putem face cu doua elemente: cu un program de guvernare credibil si cu un prim-ministru capabil sa-l aplice.
Doamnelor si domnilor, este momentul sa trecem la partea cea mai importanta cu privire la modul in care putem schimba Romania, gandi altfel si reda Romania romanilor: este vorba despre de a va propune candidatul pentru functia de prim-ministru din partea Partidului Democrat Liberal.
Stimati colegi, pana acum, in Romania s-au anuntat trei candidaturi: Calin Popescu Tariceanu, Mircea Geoana si Theodor Stolojan. Avand in vedere aceste nume, va intreb: care dintre cei trei este cel mai serios si mai credibil om politic din Romania? Care dintre cei trei este cel mai competent pentru functia de prim-ministru? Care dintre cei trei are in spate cel mai puternic si mai mobilizat partid din Romania? Doamnelor si domnilor, care dintre cei trei va face echipa cu presedintele Traian Basescu in interesul cetatenilor Romaniei? Dragi colegi, va rog sa imi permiteti sa va prezint propunerea Partidului Democrat Liberal pentru functia de prim-ministru al Romaniei: domnul Theodor Stolojan!
Theodor Stolojan: Va multumesc! Domnule presedinte Emil Boc, stimati colegi din Partidul Democrat Liberal, dragi prieteni, stimati invitati. Cinstea pe care mi-o faceti astazi prin aceasta nominalizare ma obliga enorm. Va multumesc pentru increderea acordata. Simt ca sunteti aproape de mine si vad ca sunteti pregatiti pentru batalia dura ce va urma. De aceea, vreau ca primul meu mesaj catre dvs. sa fie foarte clar: vom conduce partidul la victorie! Vom trece primii linia de sosire, vom forma majoritatea parlamentara si vom guverna Romania! Sta in puterea noastra sa facem acest lucru si-l vom face. Avem la dispozitie doua luni si jumatate pentru a castiga increderea oamenilor si voturile. Usor nu va fi, dar victoriile muncite sunt cele mai frumoase. Suntem acumm la sfarsitul anului 2008, intr-un moment favorabil din istoria Romaniei. Suntem in NATO si in Uniunea Europeana. Avem un scut de securitate si o garantie de dezvoltare. Si totusi, in ciuda acestor lucruri, conditiile de viata ale oamenilor sunt departe de cele europene, iar vulnerabilitatea economiei nationale a crescut in primul rand ca urmare a dezechilibrului din comertul exterior si a reaprinderii inflatiei. Intr-o tara in care sunt atatea de facut, cuvantul cheie al actualei guvernari este mediocritatea.
Partidul National Liberal guverneaza de azi pe maine cu strategii facute pe genunchi sau fara nicio strategie. Se guverneaza cu oameni total nepotriviti, dezinteresati sau de-a dreptul periculosi pentru domeniile pe care le conduc. O asemenea guvernare, fara majoritate in Parlament, este sustinuta politic de catre Partidul Social Democrat pe baza de troc politic, netransparent si pe beneficii punctuale. Aceasta guvernare, slaba si ineficienta, serveste interese economice de grup, sacrificand interesele generale si pe termen lung ale Romaniei.
Aceasta guvernare, guvernarea PNL-PSD, a intarziat, a blocat sau chiar abandonat reforme esentiale pentru progresul Romaniei. Guvernul Tariceanu trebuie sa dea seama pentru esecul din educatie, pentru stoparea descentralizarii administratiei publice, pentru blocarea reformei in justitie. Guvernarea PNL-PSD trebuie sa dea socoteala pentru nivelul rusinos de absorbtie a fondurilor europene post-aderare si pentru risipa alarmanta in cheltuirea veniturilor bugetare.
De aceea, Partidul Democrat Liberal spune limpede: acest Guvern trebuie sa plece! Aceasta coalitie a esecului trebuie sa plece! Romania are nevoie de schimbare, Romania are nevoie de o noua guvernare, de o guvernare mai buna.
Stimati colegi, Partidul Democrat Liberal este cel care va oferi Romaniei aceasta noua guvernare si vom intemeia aceasta noua guvernare pe un alt mod de a face politica, pentru ca noi "Gandim Altfel" si ca noi gandesc cei mai multi romani.
Vom promova o guvernare a eficientei, responsabilitatii si onestitatii. Vom promova o guvernare axata pe obiective clare si evaluari periodice. Guvernarea PD-L va avea in centrul ei un singur obiectiv major: atingerea standardului de viata european.
Efortul nostru de patru ani va fi permanent indreptat spre acest scop si va conduce spre un avans considerabil in ridicarea nivelului de trai al oamenilor. Dragi prieteni, Partidul Democrat Liberal isi asuma pentru anul 2012 o crestere a Produsului Intern Brut la 62% din media Uniunii Europene, fata de 44%, cat este astazi.
Pe aceasta baza, Partidul Democrat Liberal isi asuma atingerea unui salariu mediu lunar de 905 euro si a unei pensii medii lunare de 405 euro. Cu aceste tinte atinse, peste patru ani de zile vom putea veni din nou in fata oamenilor, atunci le vom putea spune si vom fi credibili cand le vom spune ca in Romania anului 2012 se traieste mai bine ca oricand in trecut.
Stimati colegi, aceasta viziune poate deveni realitate numai daca vom castiga batalia pentru productivitate si competitivitate, pentru performanta! Vom face acest lucru prin aplicarea unui ansamblu de politici tintite si bine corelate, care sa stimuleze munca si inovarea, economisirea si investitiile. In domeniul fiscal-bugetar avem trei elemente de forta:
1. Mentinem cota unica de 16%, care s-a dovedit a fi un succes
2. Reducem povara fiscala eliminand 100 de taxe, tarife si impozite.
Guvernul PNL asa-zis liberal guverneaza o tara care se afla pe primul loc in lume in ceea ce priveste numarul de impozite, taxe.
Al treilea element forta va fi stimularea puternica a mediului de afaceri pentru productivitate si competitivitate, prin neimpozitarea profitului ivestit in cercetare-dezvoltare, echipamente si tehnologie competitiva.
Vom reforma sistemul bugetar si vom elimina risipa in cheltuirea banului public si in administrarea proprietatii publice. Vom asigura indeplinirea criteriilor de intrare in zona euro prevazuta pentru anul 2014.
In ceea ce priveste invatamantul, este clar ca cea mai redutabila investitie a unei tari este investitia in educatia cetatenilor sai, de aceea vom aloca 6% din Produsul Intern Brut pentru educatie. Rapid, in 2009, vom veni cu un pachet legislativ complex pe educatie care va reda ordinea, stabilitatea si eficienta intr-un sistem care astazi este administrat incalificabil. Vom introduce, de asemenea, conturile educationale individuale din care fiecare roman va putea cheltui pentru propria educatie si calificare pe tot parcursul vietii si nu ne vom opri aici.
Stimati colegi, timp de ani de zile am cedat PSD-ului discursul privind politicile de asistenta sociala. A sosit momentul sa spunem limpede: PSD nu detine monopolul protectiei sociale! Partidul Democrat Liberal isi asuma modelul social de centru-dreapta, cu trei principii-cheie: solidaritatea activa, implicarea bisericii in actul social si accentul pe munca, prima si cea mai importanta sursa de protectie sociala.
Pentru prima data in tara noastra vom introduce pensia sociala minim garantata. Incepand chiar din anul 2009, nu va exista nicio pensie in Romania mai mica de 3,5 milioane de lei vechi, inclusiv pentru agricultori. Este o masura care va scoate din saracie pensionarii cu pensii mici, este o masura necesara si asteptata.
De asemenea vom dezvolta un parteneriat special stat-biserica astfel incat unele prestatii sociale de stat sa fie realizate prin Biserica sau cu sprijinul ei. Am spus-o intotdeauna si o repet si astazi: un leu dat bisericii cu siguranta va ajunge la cei in suferinta, un leu dat administratiei publice va ajunge injumatatit de birocratie si coruptie.
In fine, pentru sustinerea familiei, vom mari alocatia pentru copii la un milion lei vechi pe luna, precum si indemnizatia pentru cresterea copiilor pana la doi ani la 85% din venituri, dar nu mai mic decat salariul mediu pe economie si nu mai putin de 600 de lei.
Dragi colegi, ambitiile noastre nu se opresc aici, in urmatorii patru ani de zile vom transforma radical agricultura romanesca. Tinta noastra este clara: Romania trebuie sa devina un exportator net de produse agroalimentare. Astazi, in loc sa castigam din preturile mondiale la alimente ridicate, noi platim facturi mari. Pentru aceasta insa trebuie sa crestem rapid si consistent productia si productivitatea in agricultura. Ca partid de centru-dreapta, ne angajam ca in cel mult doi ani de zile sa rezolvam dosarele privind restituirea proprietatii aflate fie la primarii, fie in alte parti.
De asemenea, ne angajam in acelasi interval de timp sa securizam tranzactiile imobiliare prin extinderea cartii funciare la nivelul intregii tari. Vom dubla suprafata irigata a tarii, vom reduce acciza la motorina la 21 euro pe tona, nivelul minim admis de Uniunea Europeana si vom finanta puternic schemele de plata pe suprafata. In anul 2012, subventia agricola va ajunge la 300 euro pe hectar.
Stimati colegi democrat-liberali, poate nicaieri diferenta dintre noi si adversarii nostri nu este atat de clara ca in domeniul justitiei. PNL si PSD au dat o palma dura Romaniei atunci cand s-au inteles in Parlament pentru protectia fostilor demnitari suspectati de coruptie. Acestor oameni trebui sa le batem obrazul, pentru ca au batut palma impotriva justitie. Si aici, ca in alte multe lucruri, noi gandim altfel, noi credem ca lupta anticoruptie merita purtata si trebuie purtata. De aceea vom consolida, cu prioritate, DNA si ANI pentru ca Romania sa aiba instrumente eficiente de lupta impotriva coruptiei! Suntem hotarati sa ducem pana la capat reforma in justitie.
Dragi colegi, sistemul sanitar inghite astazi de patru ori mai multi bani decat in anul 2004! Si cu ce rezultat?! Criza medicamentelor este permanenta, bolnavii cronici asteapta ani de zile tratamente care nu mai vin, iar infrastructura medicala este invechita si degradata. Partidul Democrat Liberal va aloca 6% din Produsul Intern Brut pentru sanatate, in conditii de maxima disciplina financiara si de ridicare a calitatii serviciului sanitar. Vom infiinta Oficiul pentru Protectia Drepturilor Pacientului.
Eforturile noastre de guvernare vor continua prin lansarea programului public de investitii, unde Partidul Democrat Liberal va acorda prioritate absoluta infrastructurii in transporturi. Romania pierde astazi timp, resurse si investitori din cauza starii proaste a infrastructurii in transporturi. Vom promova Pactul National Autostrazile Romaniei, vom da unda verde pe autostrada de la Vest la Est, din Arad pana in Constanta, vom lega prin autostrazi Muntenia de Ardeal si Moldova de Ardeal. Se va circula pe 835 de kilometri de autostrazi noi construite si vor fi in constructie alti 1300 de kilometri de autostrazi. Vom moderniza 6.800 kilometri de drumuri europene si nationale si 10.000 de kilometri de drumuri judetene. Si toate acestea in patru ani de zile, spre deosebire de guvernul Tariceanu, "Guvernul celor 5 kilometri de autostrada".
Vom infiinta Ministerul Tineretului si Sportului si vom sprijini tinerii pentru angajarea la primul loc de munca, pentru prima locuinta si pentru intemeierea familiei. Vom asigura dezvoltarea sportului de masa si a celui de performanta, precum si a infrastructurii sportive, inclusiv in mediul rural.
Iata, stimati colegi, cateva din proiectele importante pe care Partidul Democrat Liberal vrea sa le realizeze la guvernare. Pe aceasta oferta vom cere increderea oamenilor si sunt convins ca o vom primi. Avand acest program de guvernare, mesajul nostru pentru cetateni trebuie sa fie unul limpede: Pe 30 noiembrie votati pentru o noua guvernare, pentru o buna guvernare! Pe 30 noiembrie votati Partidul Democrat Liberal! Partidul Democrat Liberal, parteneriatul dintre presedintele tarii si Guvernul pe care Partidul Democrat Liberal il va forma va fi chezasia ca Romania va obtine ceea ce noi spunem, un standard de viata european. Va multumesc, Dumnezeu sa ajute Romania!
Emil Boc: Doamnelor si domnilor, acesta este programul de guvernare al Partidului Democrat Liberal! Theodor Stolojan - candidatul la functia de prim-ministru al Partidului Democrat Liberal!
Doamnelor si domnilor, acest program de guvernare este sustinut de Biroul Permanent, de Colegiul Director National si de Partidul Democrat Liberal. Urmeaza sa fie prezentat romanilor, explicat si sunt convins ca va fi cheia castigarii alegerilor din toamna acestui an. Acest program va fi sustinut de liderii politici ai Partidului Democrat Liberal.
Vreau sa spun un lucru foarte clar si fara niciun fel de echivoc: nu avem functii de ministru prestabilite. Oricine poate ocupa functia de ministru daca are performanta politica si electorala. Asta inseamna ca in interiorul Partidului Democrat Liberal exista competenta, exista foarte multi oameni capabili sa ocupe oricand, orice functie ministeriala. Ea va fi decisa de partid in functie de performanta politica si electorala din toamna acestui an.
Acum vreau sa dau cuvantul catorva colegi din echipa de sustinere a programului de guvernare, oameni pe care ii cunoasteti, care s-au validat in diverse pozitii din administratia centrala sau locala si care pot constitui nucleul colectivului de sustinere a programului de guvernare si a primului-ministru, din partea Partidului Democrat Liberal. In aceste conditii, doamnelor si domnilor, va rog sa-mi permiteti sa-l invit la cuvant pe Vasile Blaga, secretarul general al Partidului Democrat Liberal.
Vasile Blaga: Domnule presedinte, cred ca nu va suparati daca mai mentionam un castigator de la locale, primarul sectorului 6, Cristian Poteras, mai ales ca a recastigat! Dragi colegi, eu cred ca intrebarea cheie pentru ziua de astazi nu este atat cine va fi la guvernare, nici cine va fi prim-ministru, nici cine vor fi ministrii, intrebarea adevarata este cum va arata Romania maine. Nu va conta atat care vor fi cei care vor ocupa birourile cat ce vor decide in acele birouri, pentru cine vor decide in birouri. Vor decide ca si Tariceanu si Iliescu, pentru politicieni, sau vor decide pentru cetateni? Noi propunem Romaniei, in primul rand, o guvernare pentru cetateni. Propunem prima guvernare din istoria Romaniei in care nimic altceva nu va conta in luarea deciziilor decat interesele cetatenilor, care intotdeauna coincid cu interesul national.
De o astfel de guvernare are nevoie Romania si asa vom avea o sansa mare sa castigam alegerile! Propunem, in acelasi timp, o guvernare cinstita, puternica, eficienta si demna. Propun o guvernare cinstita fata de comunitatile locale, de care toate guvernele, chiar si cel din care partial am facut parte, si-au batut joc. Si va spun de ce: pentru ca intotdeauna dupa 1990, din pacate, bugetul national s-a inchis pentru colectivitatile locale. Cati bani au ramas, atatia li s-au dat, niciodata dupa necesitati. Chiar daca noi am stabilit niste lucruri extrem de importante la un moment dat, ca incepand cu 2008 vom stabili standarde de cost pentru fiecare serviciu public. Iata ca nu s-a intamplat nimic si nu mai stim modul in care se repartizeaza (ba stim - in mod aleatoriu) resursele financiare catre colectivitati.
Noi nu putem fi confundati cu nimeni pentru ceea ce am facut in cei doi ani in care am facut parte din guvern. Vocatia noastra este sa modernizam Romania. Noi intelegem prin organizarea Romaniei nu numai cate cosuri de fabrici sau banci am ridicat in orase. Noi credem ca modernizarea Romaniei inseamna, in primul rand, o schimbare profunda, pozitiva, in structura si functionarea statului. Pentru noi, modernizare inseamna cresterea ponderii cetateanului, pentru ca cetateanul este mai important decat colectivitatea lui care, la randul ei, este mai importanta decat statul. Viata unei societati moderne presupune descentralizare. Dreptul colectivitatilor locale de a decide singure asupra prioritatilor lor si a modului in care isi cheltuiesc fondurile. Nu mai este permis sa vina un prefect sau un alt numit si sa stabileasca el daca deciziile au fost corecte sau oportune pentru alesii locali.
In acelasi timp, descentralizarea inseamna un transfer real de responsabilitate dar si de fonduri catre colectivitatile locale. Nu mai trebuie sa facem cum s-a facut pana acum, incepand cu Guvernul Nastase, care sub presiunea Comisiei Europene a transferat responsabilitate, v-a obligat sa aveti grija de scoli si de spitale, dar directorii ii pun tot politic, inspectorii de la judete.
Guvernul PD-L va mentine statul in zona dar nu pentru a domina, nu pentru a dicta, ci doar pentru a reglementa si controla. Cetateanul roman este chemat sa gandeasca si sa rezolve problemele comunitatii lui. Nimeni nu cunoaste mai bine decat el nici nevoile colectivitatii, nici ceea ce-i trebuie, pentru ca niciodata statul nu trebuie sa-l gaseasca atunci cand ii cere impozitele, atunci il gaseste acasa.
PSD si PNL au produs baroni locali. Scopul nostru este democratia locala, iar democratia locala trebuie sa cuprinda servicii de cea mai buna calitate la cele mai mici costuri - si aici isi vor dovedi, si sunt convins ca-si vor dovedi, capabilitatea alesii nostri locali.
Guvernul PNL-PSD a pus la punct cea mai scumpa formula de abandon cetatenesc. Au subventionat dezordinea, intimidarea colectivitatilor locale, practic i-au lasat singuri. Deviza lor: "Sa rezolvam ca la Craiova!". Violenta si libertatea de a lua legea la palme, din pacate, isi fac de cap pe strazi. Si nu m-ati auzit de prea multe ori criticand Ministerul Administratiei si Internelor pe care l-am condus. Peste tot, viata comunitatilor este timorata pentru ca oamenii se tem. Dar toate acestea se vor opri pentru ca Partidul Democrat Liberal va aduce, cum am adus, linistea pe strazi. Eu stiu ce inseamna ordine si va garantez ca o voi aplica din nou! Stiu, pentru ca alaturi de politisti vom putea face acest lucru.
Observati, deci, ca prin tot ceea ce am spus va trebui sa reluam lucrurile de acolo unde le-am lasat in 6 aprilie 2007. Va trebui, practic, oameni buni, sa reluam reformele. Eu sunt convins ca la sfarsitul acestui an noi vom constitui viitorul Guvern. Am mai fost cu dumneavoastra in atatea campanii electorale, toate castigatoare, stiu ce capacitate de mobilizare aveti, stiu ca puteti sa transmiteti mesajul nostru, mesajul pe care il avem astazi, in fiecare casa de roman. Stiu, de asemenea, ca aveti si ce sa spuneti pentru ca, atata timp cat am fost la guvernare, am dus greul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, iar dumneavoastra, peste 1.000 de primari, majoritatea alesi la primul tur, peste 11.000 de alesi locali, sunteti principalele noastre arme.
Avem si noi, in schimb, si o spun cu toata responsabilitatea, cum am spus-o si azi dimineata, avem si noi, cei din conducerea Partidului Democrat Liberal, o obligatie. Sa va demonstram ca avem capacitatea de a construi o formula din care, fiecare sa simtiti ca faceti parte! Atunci vom castiga! Este singura modalitate pe care, sunt convins ca o vom si realiza, de a duce lucrurile la bun sfarsit si de a castiga alegerile. Castigam alegerile? Mult succes!
Emil Boc: Multumesc domnului Vasile Blaga. Il invit la cuvant pe fondatorul cotei unice din Romania, domnul Adriean Videanu!
Adriean Videanu: Domnule presedinte, stimati colegi, va multumesc! Dar, ca sa restabilim adevarul exact, permiteti-mi, domnule presedinte, sa multumesc zecilor de colegi din Partidul Democrat Liberal care si in 2004 si acum au participat la inaugurarea celui mai bun program de guvernare pe care il are Romania!
Domnule presedinte, stimati colegi, consultandu-mi notitele, asa este corect, de la vechiul program de guvernare, am constatat, intamplator sau nu, ca exact cu 80 de zile inainte de alegerile din 2004 am prezentat fostul program de guvernare in fata celor doi co-presedinti ai Aliantei, Traian Basescu si Theodor Stolojan, poate este un semn de bun augur.
Domnule presedinte, stimati colegi, la acea vreme, ma refer la momentul 2004, Romania era dominata de o politica fiscala excesiva, care inhiba dezvoltarea economica a tarii, care inhiba investitiile straine directe in Romania. Relaxarea fiscala de tip soc pe care Partidul Democrat a propus-o la acea vreme, si al carei simbol este cota unica, a facut ca Romania sa se dezvolte rapid in urmatorii ani. Prin urmare, am reusit ca salariul mediu brut, de la 202 euro, sa-l aducem la 487 de euro. Am reusit ca pensia medie de la 57 de euro s-o aducem la 164 euro. Am reusit ca Produsul Intern Brut pe locuitor de la 2.806 euro, sa ajunga la 6.600 euro. A fost necesara luarea unei decizii politice curajoase si asumate, iar evolutia societatii a demonstrat ca am luat decizia corecta pentru societate. Pana atunci, partidele politice, politicienii foloseau un principiu care nu corespunde realitatii. Ca sa aducem mai multi bani la bugetul statului trebuie sa marim fiscalitatea. Nu e nimic mai fals decat acest principiu! Nimeni nu trebuie sa-i faca un calculul capitalistului sau contribuabilului. El trebuie sa aiba un sistem de taxe si impozite corect, pe care la plateste singur. Conformarea voluntara a platitorilor de taxe in momentul in care am introdus o taxa corecta a fost una extraordinara. Va dau un singur exemplu: impozitul pe venit, cota unica de 16% fata de rata legala de 16%, in 2007 s-a colectat 17,2%, mai mult decat rata legala, ceea ce inseamna confomarea voluntara a oamenilor in a-si plati taxele si impozitele, in momentul in care aceasta este corecta.
Domnule presedinte, stimati colegi, suntem astazi pentru a prezenta programul nostru de guvernare ca o solutie puternica pentru o oferta electorala in care cetatenii sa creada. A prezentat si domnul presedinte Stolojan, candidatul nostru la functia de prim-ministru, oferta noastra din programul de guvernare. Pentru toti cei care pot sa-si puna intrebarea "In regula, dar cu ce resurse?", veti gasi raspunsul in Programul de guvernare, unde veti avea inclusiv resursele pe care le vom aloca, astfel incat sa ne ducem la indeplinire toate angajamentele electorale pe care ni le asumam.
Propunem, in premiera pentru esichierul politic romanesc, un model social. Propunem un model social de centru-drepta care asigura crearea substantei economice prin mecanismele libere ale pietei si care sa asigure repartizarea acesteia pe baza justitiei si echitatii sociale. Acesta este lucrul care ne apropie de cetateni - pe de o parte sa producem bogatie in societate prin mecanismele libere ale pietei, pe de cealalta parte, pe principiile echitatii si justitiei sociale, sa le redistribuim catre cetateni.
Ce se intampla cu cresterea economica anuntata zilele trecute de Guvern? Se regaseste ea in viata oamenilor? Categoric, nu! Si acest lucru trebuie avut in vedere de viitoarea guvernare. Am discutat de evolutiile la ceea ce inseamna salariu mediu brut, salariul minim, pensia minima, pensia sociala minima garantata pe care Partidul Democrat Liberal o va oferi cetatenilor pentru a asigura echitatea si justitia sociala in aceasta tara.
Modelul nostru social de centru-dreapta se bazeaza pe urmatoarele valori: asigurarea bunastarii persoanei, familiei si comunitatii din care face parte, asigurarea justitiei sociale, si anume repararea publica a inechitatilor create de functionarea statului; si trei - recunoastem, sprijinim si promovam rolul bisericii in formarea, dezvoltarea, intretinerea valorilor sociale si morale, in acord cu traditia si credinta oamenilor din aceasta tara. Acestea sunt valorile noastre de dreapta. Suntem singura formatiune politica din Romania care are un model economic prin care isi poate justifica acuratetea ofertei electorale. Vreau sa va dau un singur amanunt: in 2005, cand Fondul Monetar International a venit la negocieri cu Guvernul Romaniei, conduceam acele negocieri la acea data, au venit cu propriul lor model; noi am vrut sa discutam pe modelul nostru. Viata a confirmat ca modelul economic al Partidului Democrat Liberal a fost mai aproape de realitatea economica a Romaniei decat modelul Fondului Monetar International. Partidul Democrat Liberal isi propune ca mixul de politici fiscal-bugetare sa redevina, in ciclul 2009-2012, principalul mijloc institutional care sa stimuleze dezvoltarea societatii, astfel incat sa ne atingem obiectivul fundamental - obiectivul nostru fundamental, acela de a atinge nivelul de viata mediu din Uniunea Europeana.
In acest sens, vom mentine cota unica de impozitare, vom reduce numarul taxelor, impozitelor si tarifelor. Am aici, la mine, un numar de aproape 200 de taxe si tarife a caror administrare costa mai mult decat aportul lor in bugetul consolidat al statului. De ce sa le mentinem? Sa-l stresam pe cetatean, sa-l stresam pe contribuabil? Banca Mondiala, intamplator sau nu, a iesit ieri cu o statistica: o persoana juridica, un contribuabil in aceasta tara trebuie sa stea 202 ore, in medie 25 de zile pe an, sa-si plateasca obligatiile fata de stat. N-are niciun fel de sens sa mentinem aceste taxe! Eu va spuneam cam 200, noi ne angajam sa reducem 100, ca sa fiu foarte clar din acest punct de vedere.
Vom introduce neimpozitarea profitului reinvestit pentru retehnologizare sau cresterea calificarii profesionale a oamenilor. Cel mai important pilon de crestere economica pe care noi il avem in vedere in programul de guvernare este cresterea productivitatii. Din pacate, Romania, astazi, se afla mult sub media celor 27 de tari ale Uniunii Europene, ceea ce inseamna productivitatea in ansamblu. Acest lucru sa reflecta in salarii mici, in locuri de munca prost platite, de aceea va trebui sa investim. Pai, daca principalul pilon de crestere economica este cresterea productivitatii, statul trebuie sa vina cu masuri fiscale care sa incurajeze acest lucru, si neimpozitarea profitului reinvestit pentru retehnologizare, pentru know-how, pentru cresterea productivitatii este, in opinia noastra, principala forma prin care statul se poate manifesta pentru incurajarea acestui domeniu.
Vom asigura un tratament simetric al agentului economic, al platitorului de taxe vizavi de stat. Daca statul ma obliga sa-i platesc taxele si impozitele intr-un numar de zile, eu, daca am anumite deductibilitati, si el sa aiba obligatia sa-mi acorde acele deductibilitati in acelasi numar de zile.
Vom stimula economisirea prin parghii fiscale deductibile, vom da posibilitatea cetatenilor sa investeasca in sanatatea lor, a copiilor lor si a familiilor lor, prin forme deductibile. Toate acestea isi au raspunsul in cateva date statistice pe care vreau sa vi le prezint.
Rata reala de crestere a Produsului Intern Brut: Produsului Intern Brut va avea o rata de crestere medie de aproape 7 puncte procentuale pana in anul 2012 si datorita pilonilor de crestere economica si, in plus, datorita fondurilor europene care vor veni in aceasta perioada. Sa trecem la urmatorul slide, va rog.
Produsul Intern Brut pe locuitor: Produsul Intern Brut pe locuitor va creste de la 44% fata de media europeana cat este astazi, la 62,7% in anul 2012, ca o premisa extraordinara de crestere a calitatii vietii si sa ne atingem obiectivul fundamental, acela de a ne apropia de standardul de viata european.
De asemenea, evolutia inflatiei si inflatia medie: ne angajam in fata tarii sa aducem Romania in zona intrarii in RME2, este zona de intrare, de accesare a monedei euro, pe care o previzionam in anul 2014. Ca acest lucru sa fie posibil, va trebui sa avem o anumita evolutie a indicatorilor economici.
Evolutia anuala a deficitului bugetar: vom reduce deficitul de cont curent prin stimularea exporturilor si vom reduce deficitul bugetar astfel incat sa crestem conditiile de atractivitate a mediului de afaceri din Romania si incurajarea investitiilor straine.
Evolutia salariului si a pensiei: salariul mediu brut va fi in 2012, 905 euro iar pensia medie va fi 405 euro.
Si ultimul lucru, structura bugetului general consolidat, care nu inseamna nimic altceva decat resursele cu care ne vom achita de angajamentele electorale. Va multumesc mult!
E. Boc: Dragi colegi, se spunea odata ca Moldova este a PSD. A venit insa cineva care a spus: "Moldova nu-i a voastra!" si a scos ursul din barlog si l-a luat la goana, Gheorghe Flutur.
Gheorghe Flutur: Buna ziua PD-L, buna ziua dragi colegi, stimati invitati. Iata-ne din nou la start. Start, de data aceasta, pentru castigarea alegerilor parlamentare, start pentru ca Romania, in sfarsit, sa intre pe maini bune, pe maini sigure, start pentru ca PD-L sa vina in toamna la guvernare!
Avem, asadar, in sala stalpii de baza ai Partidului Democrat Liberal, alesii locali validati recent de populatia Romaniei - primari, viceprimari, consilieri, presedinti de consilii judetene. Un bravo tuturor pentru succesul pe care l-ati realizat la alegerile locale din acest an si un mesaj din partea unui compatriot de-al dumneavoastra: dragi colegi, am castigat guvernarea locala, avem cel mai mare scor, haideti sa castigam si guvernarea nationala! Acesta este mesajul si apelul unui camarad de-al dumneavoastra, de la un consiliu judetean.
Lansam astazi, asadar, Programul de Guvernare si candidatul la functia de prim-ministru si putem sa afirmam, indreptatiti, ca avem un program curajos, menit sa imbunatateasca mult viata oamenilor prin modernizarea Romaniei, iar candidatul nostru la functia de prim-ministru este un om competent, integru, onest. Cel mai important lucru: un om politic sprijinit de cea mai puternica echipa, echipa Partidului Democrat Liberal care sunteti dumneavoastra!
In zona dezvoltarii rurale si a agriculturii, stimati colegi, Partidul Democrat Liberal are doua obiective majore: primul dintre ele, satul romanesc - sat european. Pentru PD-L, satul nu este locul in care se face agricultura de subzistenta si-atat. Satul trebuie smuls din dependenta aproape totala fata de agricultura si plasata in relatia cu serviciile, cu mica industrie, cu institutiile publice. Sa nu uitam ca in Romania se afla sase din cele mai sarace zece regiuni ale Uniunii Europene, iar aceasta saracie este, in cea mai mare parte, rurala. Mare parte din nevoile satului romanesc vor fi implinite prin programul de guvernare al PD-L.
Vom asigura refacerea si dezvoltarea infrastructurii de baza: drumuri, apa, canalizare, gestionarea deseurilor. Este, de fapt, ABC-ul modernizarii pentru satul romanesc si ne angajam sa-l realizam.
Vom realiza, de asemenea, extinderea serviciilor medicale in mediul rural prin crearea de cabinete pentru medicii de familie si acordarea de stimulente.
Vom sprijini si stimula diversificarea activitatilor economice locale, agricole si a serviciilor din mediul rural.
Al doilea pilon major al partidului nostru pe zona agriculturii este cel de care s-a mai vorbit: Romania - exportator net de produse agricole. Pentru aceasta, reforma structurala de grupare a terenurilor inceputa de noi in 2005 va continua si, in acest sens, tintim sa ajungem de la o medie a exploatatiilor agricole de 2,5 hectare la 5 hectare in urmatorii patru ani. Un instrument important pe care il anuntam astazi, aici, este dublarea rentei viagere agricole de la 50 de euro la 100 de euro pe hectar pentru cei care arendeaza terenuri si de la 100 la 150 de euro pentru cei care introduc in circuitul de vanzare a terenurilor agricol.
De asemenea, vom merge pe specializarea productiei pe zone de favorabilitate cu formule de sprijin pentru maximizarea eficientei - zonelor pomicole, cerialiere, de crestere a animalelor si asa mai departe. Productia agricola de astazi este dependenta, in cea mai mare parte, de clima; meteodependenta este un factor limitativ in cresterea productiei agricole. De aceea, refacerea sistemului de irigatii, trecerea la sisteme moderne de udare, extinderea culturilor in spatii speciale, sere, solare, va face sa creasca considerabil productia agricola in urmatorii patru ani.
Mai facem un lucru important, schimbam accentul in finantarea si in politicile agricole astfel incat ponderea zootehniei sa ajunga 50% din agricultura, astazi este de numai circa o treime. Si de ce facem asta? Pentru ca o zootehnie dezvoltata inseamna valoare adaugata la productia agricola. Stim sa facem din Romania o tara recunoscuta pentru produsele ei ecologice si traditionale. Vom acorda sprijin financiar pentru promovarea marcilor romanesti. Le vom face cunoscute si apreciate pe pietele externe.
De altfel, masurile financiare de sprijin pentru agricultura au in vedere doua directii de forta, stimati colegi: unu, motorina la pret redus pentru lucrarile agricole - si aici vreau sa va spun: reducerea accizei de peste 12 de ori la motorina pentru lucrarile agricole. Acesta este angajamentul nostru!
Si a doua directie de forta: triplarea subventiei pe hectar pana la sfarsitul anului 2012 din fonduri nationale si europene, prin programe multianuale, ca taranii, fermierii sa stie pe termen lung ce subventii primesc, nu de la luna la luna sau de la an la an.
De asemenea, pregatim un program special pentru zonele defavorizate: zona de munte, Delta Dunarii, pentru compensarea handicapurilor naturale.
Alte reforme-cheie prevazute in programul nostru de guvernare sunt: cadastru unitar pe cheltuiala statului. Proiect inceput de noi in 2005 si abandonat, din pacate, de actualul guvern precum si proiectul infiintarii Bursei Cerealelor in Romania.
Stimati colegi, in conditiile bataliei pentru resurse energetice, vom prepara Programul National de Sprijin al Productiei de Biocombustibil. Prin sprijin financiar si reglementari de piata vom ajunge sa inlocuim in urmatorii patru ani 20% din motorina folosita in agricultura cu biocombustibil.
Si pentru ca Romania este in urma mediei europene si la suprafata de paduri, 26,7%, anuntam astazi tinta noastra pentru 2012: sa ajungem la 30% suprafata impadurita a Romaniei, adica 200.000 de hectare in patru ani de zile pe teritoriul Romaniei!
Stimati colegi, dragi prieteni, am prezentat cateva dintre directiile programului de guvernare, eu si colegii mei, iar acum, cu voia dvs., vreau sa va spun cateva cuvinte despre echipa. Va aduc aminte ca aveti in fata echipa care, in urma cu cinci ani, punea bazele unei aliante politice avandu-i ca fondatori pe Traian Basescu si Theodor Stolojan. Acea alianta avea sa invinga, un an mai tarziu, partidul-stat al lui Ion Iliescu si Adrian Nastase, sa dea Presedintele Romaniei si Guvernul.
Aveti in fata echipa care, am curajul s-o spun, a dus Romania in Uniunea Europeana la capitolele esentiale: justitie, afaceri interne, agricultura, mediu. Aceasta este echipa care a dus Romania la Bruxelles. Este drep ca premierul Tariceanu, dupa ce am dus greul aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana, ne-a scos rand pe rand din guvern si ne-a tradat ca in gradina Ghetsimani, stiti cu totii acest lucru. De ce s-a intamplat asta, o stim, dar haide-ti, dragi colegi, sa tragem o concluzie. Nu am avut o majoritate parlamentara stabila si puternica! O putem face? De data aceasta aveti in fata o echipa puternica, am castigat cel mai mare scor la alegerile locale din acest an, nu ne ramane decat, din acest moment, dragi colegi, sa declansam batalia celor 80 de zile pentru Romania, pentru ca atat avem pana pe 1 decembrie, cand vom veni la guvernare si va depinde de noi.
Va indemn, asadar, dragi prieteni si colegi, intorsi acasa, sa faceti cunoscut Programul de Guvernare al Partidului Democrat Liberal pana in ultimul catun de sat, sa turati motoarele pentru ca avem o sansa uriasa sa guvernam aceasta tara, dar de noi depinde, de modul cum vom intelege sa ne implicam.
Am incredere in aceasta echipa a Partidului Democrat Liberal. Am ajuns la timp la intelepciunea sa facem un singur partid de centru-dreapta, indata avem un an de cand am constituit acest partid, partid care a probat in alegerile locale - si sunt convins ca va proba si in alegerile generale. Multa sanatate va doresc, Dumnezeu sa va ajute si gandul cel bun!
Emil Boc: Dragi colegi, avem mai multe modele de admistratie locala, de primari ai Partidului Democrat Liberal si il invit la cuvant pe acel primar care, la prezentarea rezultatelor din 1 iunie nu incapeau procentele in graficele de pe ecranele televizoarelor si sublinia increderea cetatenilor intr-unul dintre cei mai importanti primari ai Partidului Democrat Liberal, Liviu Negoita!
Liviu Negoita: Multumesc, domnule presedinte, stimati colegi, sunt absolut convins, asa cum sunt convins ca lucrurile sunt in regula in sectorul 3, ca vom castiga alegerile in aceasta toamna si vom guverna Romania. Tarii noastre ii merge atat de rau pentru ca la nivel oficial este guvernata intr-o profunda imoralitate. Stimati colegi, tara noastra are multe nevoi, fie ca vorbim de infrastructura, educatie, sanatate, agricultura, de tot ce doriti dumneavoastra dar, stimati colegi, cred ca cea mai mare nevoie de cate are Romania nevoie, cea pe care trebuie sa i-o oferim se refera la oamenii de caracter, oameni care sa fie de cuvant, oameni care sa tina la aceasta tara, sa tina la oamenii ei, sa tina la demnitatea romanilor.
Am avut, in ultima perioada, mai ales dupa ce am fost exclusi de la guvernare, un tablou politic absolut halucinant, o guvernare PNL-PSD care nu a facut altceva, prin ceea ce a promovat fie in Parlament, fie in actul de guvernare, politica lui "asa vrem noi!", fie ca au sfidat legi, fie ca si-au propus suspendarea presedintelui, nu mai reiau, cunoasteti foarte bine acest lucru. De fapt, sub guvernarea PNL-PSD, avem un model impus, la nivel de tara, al celor puternici care se asociaza sa-si impuna punctul de vedere in dispretul omului simplu, al cetateanului. Ce vreau sa spun? Acest model il regasiti fie ca vorbim de acele gasti de cartier pe care le gasiti si in orasele si oraselele de provincie, trecem un pic pe la Craiova, ca sa vedeti despre ce este vorba, si ajungem la Guvern si in Parlament. Poate cineva sa spuna, fie ca vorbim de Craiova, Constanta sau alta parte, ca unii interlopi, vorbesc despre cetateanul simplu, sa nu mai faca ceea ce fac... va dati ceama ce s-ar intampla?! In momentul in care noi solicitam acestui Guvern, acestei aliante, sa respecte legea, "sa-i batem obrazul", cum spunea domnul Stolojan, noi suntem facuti, si uneori la ore de maxima audienta, ba ca suntem scandalagii, ba ca noi suntem corupti, ba ca noi vrem sa destabilizam tara, ba ca noi suntem izolati. Suntem izolati pe o scena politica, oamenii simpli sunt izolati si sunt striviti de un astfel de sistem promovat, suntem o tara izolata intr-un sistem imoral de necuprins.
Aici suntem! Un sistem promovat de PSD, deci marca PSD, timp de 18 ani de pervertire a spirutului acestui popor, la care PNL-ul a achiesat, din pacate. Avem obligatia sa scoatem aceasta tara din nevoie cu o guvernare de dreapta, pe ceea ce am auzit aici, pe ceea ce dumneavoasta veti duce acasa sa le aratati oamenilor, ca avem aceste solutii, sunt absolut convins ca tara poate fi scoasa din nevoie pe aceasta guvernare de dreapta.
In dreapta veti gasi valori adevarate, respectam legalitatea, respectam proprietatea, il respectam pe cetatean, avem frica de Dumnezeu. In stanga veti gasi imoralitate, veti gasi demagogie, ipocrizie, ateism. Depinde numai de noi sa impunem valorile dreptei in actul de guvernare, valori care dintotdeauna, in istoria acestui popor, au adus prosperitate, iar cele din stanga nu au adus decat stagnare si suferinta. Va multumesc si va doresc succes!
Emil Boc: Doamnelor si domnilor, ultimul vorbitor care sustine programul politic enuntat astazi, dintre cei desemnati de Biroului Permanent National, domnul Gheorghe Pogea, coautor al programului de guvernare si in 2004 si in 2008. Il rog sa ia cuvantul...
Gheorghe Pogea: Domnule presedinte, stimati invitati, dragi colegi, in primul rand eu va marturisesc ca sunt extrem de bucuros, vazand atata lume prezenta in sala si, de ce sa nu spun, o sala asa frumos pavoazata, cum nu a fost parca vreodata... Un singur argument as aduce in favoarea celor spuse: dupa programul politic al oricarui partid, pe docritina economica si sociala pe care Partidul Democrat Liberal o are, cel mai important produs politic pe care il poate oferi un partid este programul de guvernare. In semn de respect pentru el este prezenta dumneavoastra atat de numeroasa si aceasta sala, cred eu, frumos pavoazata pentru a-l sustine.
Eu nu am sa discut despre obiectivele care au fost foarte clar prezentate de domnul prim-vicepresedinte Stolojan, de colegii mei Vasile Blaga, Adriean Videanu, Flutur si domnul Negoita. Dati-mi voie sa discut despre un lucru care sta mereu pe buzele romanilor, de ani in sir si nimeni nu a avut curajul vreodata sa-l puna ca principiu intr-un program de guvernare: "Gandim altfel!". Orice partid modern, si cred eu ca Partidul Democrat Liberal face parte din aceasta categorie, ar trebui in permanenta sa gandeasca altfel. Am sa ma explic: nu poti sa fii un partid european, o tara europeana sa nu-ti adaptezi in permanenta viziunea si strategia pentru a raspunde noilor provocari. Semnalele primite in ultima perioada, si dumneavoastra le cunoasteti, arata faptul ca in Romania este nevoie de un Guvern capabil sa obtina rezultate, nu sa imparta bani cum vrea si cui vrea. Este nevoie de o guvernare care sa garanteze un lucru simplu, ca ceea ce spune se poate face. Eu am sa insist pe aceste elemente care dau garantia ca ceea ce spunem, facem! Obiective: mii de kilometri, mii de gradinite, mii de crese, pe care nu le-am vazut de multa vreme, au o explicatie in ceea ce voi spune.
Intrebarile la care ar trebui sa gasim raspuns pe parcursul elaborarii programului de guvernare sunt deja cunoscute si sunt intrebari pentru cei mai multi dintre romani si inseamna lucruri simple: de ce oare noi romanii nu reusim sa facem progrese asa cum fac altii, fie ei sloveni, cehi sau polonezi?
De ce avansam atat de incet, fie ca este vorba de infrastructura, de transport, de mediu sau de energie?
De ce nu facem progrese vizibile in ceea ce priveste standardul de viata, cand suntem deja membri ai Uniunii Europene si avem zece ani consecutivi de crestere economica, mi-as permite sa spun record. Raspunsul este foarte simplu, toate tin de modul de guvernare si de calitatea actiunii guvernamentale. Un coleg ne spunea sa spun ceva... Dar n-am sa spun, pentru ca Vasile Blaga deja a spus-o. In afara de institutii, in afara de modul de guvernare, calitatea actiunii guvernamentale depinde de un lucru foarte simplu: de calitatea morala, politica si profesionala a celor care populeaza Guvernul si Piata Victoriei.
Trebuie sa intelegem in actul de guveranre un lucru foarte simplu: calitatea vietii oamenilor, a familiei, a comunitatilor locale, obtinute prin mai multe locuri de munca si mai bine platite este adevarata masura a performantei oricarei guvernari! Domnul prim-vicepresedinte Stolojan si colegii mei au prezentat deja viziunea noastra - si noi spunem ca este o viziune noua si complet diferita ca mod de abordare a actului de guvernare. Politicile publice, structurile institutionale si executive vor avea obiective bine definite, dar mai ales mecanisme si instrumente de monitorizare care sa permita evaluarea progreselor.
Acestea vor fi cele care vor garanta transparenta actiunii guvernamentale si vor garanta ca banii publici vor fi corect utilizati. Masurile pe care le-am propus in programul de guvernare pe care dumneavoastra il aveti deja sunt cele care vor face din Romania un stat cu adevarat functional.
Stimati colegi, Romania are nevoie de un lucru simplu, un stat cu adevarat functional: unul care asigura conditii pentru manifestarea liberei initiative, un stat ale carui actiuni sunt predictibile pentru mediul de afaceri si pentru investitori, un stat in care exista mai putina reglemetare, dar dreapta, si mai multa libertate economica, legi si mecanisme de aplicare care sa garanteze tratamentul egal si nediscriminatoriu; as spune un singur lucru, multe programe spun ca asiguram accesul in piata si la mecanismele pietei. Daca domnul Oprescu a facut acele piete ambulante in Bucuresti ar trebui sa se asigure ca acolo pot sa ajunga, neingraditi, taranii cu produsele lor si nu altcineva. Este necesar, spuneam, mai mult ca oricand sa imbinam, si cred ca este un moment foarte important, responsabilitatea publica a Guvernului cu responsabilitatea sociala a sectorului privat. Toate aceste principii, viziunea si obiectivele, precum si setul de masuri nu le mai comentez pentru ca sunt prezentate in documentul tiparit. Ceea ce vreau sa pun in evidenta este un lucru cat se poate de clar: programul nostru de guvernare creeaza o perspectiva cu totul diferita fata de abordarile anterioare.
Va pot spune, si este obligatia mea, ca la acest program au participat cei mai buni specialisti ai Partidului Democrat Liberal, oameni care inainte de a fi oameni politici au avut rezultate in viata lor. Cei mai multi se afla in spatele meu si pe aceasta scena si multi dintre ei, si carora le aduc multumire, se afla in sala.
De asemenea, trebuie sa spun un lucru vizavi de importanta unui asemenea document: ne-am consultat si cu experti din afara partidului, experti care apartin mediului universitar si academic, reprezentati ai mediului de afaceri si ai societatii civile. Am respins din start, si veti putea gasi acest lucru, improvizatiile populiste si politicianiste, ca mod de atragere a voturilor, improvizatii care, dupa cum bine stiti, se regasesc din plin in oferta electorala a celorlalte partide.
Avem in vedere un dialog permanent si onest cu partenerii sociali si mediul de afaceri, lucru care a lipsit in Romania ultimilor ani, printr-o politica fiscala stimulativa, de care a vorbit colegul nostru Videanu, dar ferm aplicata, credem ca vom crea conditiile ca firmele sa investeasca in echipamente si tehnologie avansata. Stim cu totii ca Romania are nevoie in continuare de investitii masive in infrastructura, in capitalul uman, in tehnologie si cercetare. Daca vom face aceste lucruri, vom crea conditiile pentru a sustine cresterea veniturilor salariale, a pensiilor, precum si cresterea veniturilor publice atat de mult necesare pentru a finanta marile proiecte care au fost anuntate de catre colegii nostri si, mai mult, pentru a asigura cofinantarea necesara absorbtiei fondurilor europene.
In opinia noastra, Romania nu va mai trebui sa fie considerata tara a carei competitivitate se bazeaza in principal pe forta de munca ieftina. Programul nostru de guvernare, credem noi, asigura o perspectiva incurajatoare pentru cei mai multi dintre romani. In fata unei asemenea perspective clare, asa cum este descrisa in programul de guvermnare, eu personal si colegii nostri suntem convinsi ca cei mai multi dintre cei care se afla astazi departe de casa, de familiile lor, concetatenii nostri, vor reveni in tara. Va multumesc si va doresc mult succes in alegerile din noiembrie 2008!
Emil Boc: Multumesc domnului Gheorghe Pogea pentru prezentarea facuta si, dragi colegi, am ajuns la final. Voiam doar sa fac o precizare, cand s-a vorbit de infrastructura trebuie sa amintim ceea ce scrie in programul de guvernare si anume: pana in 2012, 245 de kilometri din autostrada Transilvania - sa nu se uite ca actualul Guvern a facut 5 kilometri - avem trecut 245 km, cu mentiunea ca in 2013 se va finaliza intreaga autostrada Transilvania. Spun asta pentru ca ma refeream la faptul ca multi romani pleaca afara, vin, ajung la Bors, sau la Nadlac, sau la orice punct de frontiera si spun: "Am facut 3 ore din Croatia, 4 din Italia pe autostrada, si am facut zeci de ore de la Bihor, de la Bors, de la Nadlac pentru a ajunge la Cluj, la Bistrita, la Braov sau in alta parte. Aceasta este diferenta intre ceea ce inseamna performanta in Uniunea Europeana si 5 kilometri de autostrada in patru ani ai Guvernului Tariceanu. Asta trebuie sa fie o lectie pentru noi, sa stim ca infrastructura este una ditre cele mai importante prioritati, pe care guvernarea noastra le are de rezolvat.
Dragi colegi, va adresez o intrebare: Ce deosebire exista intre Mircea Geoana si Calin Popescu Tariceanu? Stiti? "Nici una!" Dar stiti care este asemanarea? Nici unul, nici altul nu vor ajunge prim-ministru! Pentru asta insa avem nevoie de intreaga echipa a Partidului Democrat Liberal, de Theodor Stolojan, cea mai buna resursa pe ca Partidul Democrat Liberal o are astazi pentru funtia de premier, sa facem echipa, sa explicam romanilor acest program de guvernare si sa le aratam ca noi gandim altfel decat actualii guvernanti, dar gandim la fel ca majoritatea covarsitoare a romanilor, care doresc o ruptura radicala de practicile si metehnele actualului regim si o schimbare profunda si rapida a Romaniei, asa cum au vazut ei in Uniunea Europeana!
Imi revine menirea sa spun cateva lucruri despre educatie, justitie si reforma Parlamentului. Le aveti in acest program de guvernare, eu ma voi rezuma la urmatoarele puncte:
- Pentru Educatie: Pactul National pentru Educatie semnat de Partidul Democrat Liberal la Cotroceni va reprezenta Constitutia sistemului de invatamant si axa prioritara a PDL in domeniul educatiei. Acest lucru inseamna minimum 6% din Produsul Intern Brut pentru educatie - si garantam acest lucru - le garantam romanilor stabilitate in procesul de invatamant. Gata cu brambureala! Gata cu schimbarile programelor de invatamant, examenelor, cu situatia de a-i pune pe parinti si pe copii in pragul disperarii in fiecare an scolar! Va exista stabilitate si coerenta si fiecare parinte si fiecare elev vor sti ce urmeaza sa faca in scoala; elevii vor sti ce examene vor sustine, fara sa-i innebunim la inceputul si sfarsitul fiecarui an de studiu.
De asemenea, vom introduce in premiera conturile educationale si tichetele educationale pentru a da, pe de o parte si satisfactie profesorului. Sa nu uitam de aceasta nobila meserie, sa nu uitam ca inca este batjocorit la nivel salarial dascalul din Romania prin salariul pe care il are si trebuie sa-i asiguram salarizarea decenta in masura pregatirii si a educatiei profesionale.
In domeniul Justitiei va spun doar doua lucruri: vom sustine in continuare un independent la Justitie, pentru a fi siguri ca aceasta ramane departe de influenta politicului, departe de ceea ce fac actualii guvernanti, o vom sustine pe Monica Macovei pentru ca independent la Ministerul Justitiei! Va sustine Partidul Democrat Liberal reluarea luptei anticoruptiei, adica din afaceri, din principiul constitutional nimeni nu este mai presus de lege, un lucru pe care sa il simta toti romanii. Astazi, din nefericire, romanii sunt sub papucul oamenilor cu influenta, al oamenilor cu bani carora nu le este frica de nimeni, nici de Justitie, nici de lege, de nimic in tara aceasta! Trebuie sa vina o guvernare care sa le spuna tuturor, indiferent cine esti, legea se aplica pentru toti si nimeni nu este mai presus de lege! Asta asteapta romanii si o spun in fiecare zi! Si mai asteapta romanii un lucru, asteapta sa vada rezultatul unui proces intr-un termen rezonabil, in doua, in trei, in cinci luni de zile, nu in zeci de ani, asa cum se intampla in momentul de fata. Incepusem pe drumul bun, dar reforma a fost compromisa de ministrul Predoiu, reforma care presupunea scurtarea duratei proceselor si de a-i da satisfactie cetateanului sa aiba acces la dreptate. Il va avea pentru ca noi gandim altfel, gandim ca majoritatea romanilor, care trebuie sa aiba acces egal la justitie, o justitie dreapta indiferent de banii si influenta pe care o au in spate sau in buzunar!
In privinta Parlamentului, pozitiile PD-L sunt foarte clare: Parlament unicameral si reducerea numarului de parlamentari! Este solutia pentru reformarea Parlamentului. Nu se justifica acest sistem ineficient, cu doua Camere, care se dubleaza si cheltuiesc inutil banii publici. O singura Camera eficienta, pragmatica, rationala, oameni alesi uninominal care sa raspunda in fata oamenilor, aceasta este solutia PD-L pentru Parlamentul Romaniei! Maximum 300 de parlametari! Si va mai spun un lucru, cum gandesc majoritatea romanilor: trebuie sa eliminam pensiile parlamentarilor, sunt niste privilegii care nu au ce cauta intr-o societate democratica, intr-o tara care se zbate cu niste pensionari la limita saraciei.
Nu de parlamentari trebuie sa avem grija in primul rand, trebuie sa avem in primul rand grija de oameni sa aiba locuri de munca bine platite si de pensionarii cu pensii foarte mici sa supravietuiasca. Dupa 20 de ani de aici inainte ne vom gandi silaparlamentari. Ei au resurse din care sa traiasca si si-au afisat aceasta bunastare si prosperitate in fiecare zi, prin masini luxoase si dispret de multe ori la adresa cetateanului. Jos cu acest comportament indecent!
Dragi colegi, aceste lucruri se pot realiza numai daca vom ajunge la guvernare. Pentru asta exista o singura garantie a participarii noastre la guvernare: castigarea alegerilor parlamentare! Pentru asta trebuie sa facem ceea ce noi stim cel mai bine: sa fim intre oameni, alaturi de ei, sa le ascultam problemele, sa le rezolvam si sa ducem vocea lor in institutiile statului! Pentru asta, va rog pe fiecare dintre dumneavoastra, pe fiecare militant, stiu ce suflet are pedelistul, stiu ca atunci cand se mobilizeaza este in stare sa munte muntii, stiu ca atunci cand are in gand sa castige alegerile, nimeni si nimic nu il poate opri! Va cer si va rog ca in aceasta toamna sa faceti acest efort din suflet pentru Partidul Democrat Liberal si sa schimbam Romania asa cum majoritatea romanilor asteapta: o shimbare rapida, profunda si o ruptura radicala de practicile actualului regim de guvernamant!
Dragi colegi, in incheiere, dati-mi voie sa supun la vot programul de guvernare, forma de proiect pe care v-am prezentat-o astazi, care poate fi imbunatatita in urma discutiilor pe care le vom avea in teritoriu si, evident, propunerea noastra pentru functia de prim-ministru. Va supun la vot programul de guvernare "Gandim Altfel" al Partidului Democrat Liberal. Cine este pentru? Cine este impotriva? Cine se abtine? Va multumesc, dragi colegi, aceasta este garantia ca facem ceea ce trebuie pentru Romania!
Dragi colegi, va supun acum la vot propunerea ca domnul Theodor Stolojan sa fie candidatul Partidului Democrat Liberal pentru functia de prim-ministru in Guvernul Romaniei, incepand cu toamna si iarna acestui an. Cine este pentru? Cine este impotriva? Cine se abtine? In unanimitate, Theodor Stolojan este candidatul Partidului Democrat Liberal pentru functia de prim-ministru al Romaniei!
In acordurile imnului Partidului Democrat Liberal, va multumesc, dragi colegi, pentru efortul pe care l-ati facut astazi venind la Bucuresti. Ne asteapta o batalie grea. Sunt convins ca avem cea mai buna echipa, avem candidatul capabil sa conduca Partidul Democrat Liberal la putere in aceasta campanie electorala. Asa sa ne ajute Dumnezeu si sa ne vedem la guvernare pentru Romania! Va multumesc!

