Forțe suplimentare pentru absorbția fondurilor europene

07 aprilie 2010

Senatorul democrat-liberal Traian Igaș salută noul pas al Guvernului înspre realizarea priorităților sale strategice, în speță, absorbția fondurilor europene. „Este vorba despre ordonanța de urgență aprobată azi de Guvern și care prevede măsuri de ocupare a posturilor în sectorul bugetar” declară liderul senatorilor democrat liberali.

Situația actuală prevede că doar 15% din numărul de posturi vacante pot să fie ocupate prin concurs la nivelul ordonatorilor principali de credite. „Însă ordonanța adoptată astăzi redirecționează angajările, cu prioritate, înspre acele structuri din ministere care se ocupă cu atragerea și gestionarea de fonduri europene” adaugă senatorul Traian Igaș.

Procedura de ocupare a posturilor se va face prin aprobarea Guvernului după ce se va face o centralizare a acestor posturi vacante, în data de 15 a fiecărei luni, şi mai apoi se va face o redistribuire a acestor posturi, cu prioritate spre structurile care se ocupă de gestionarea fondurilor europene.

Constantin Traian Igaş